| 1.
|
CONJUR'A, conj'ur, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruinţă; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. - Din fr. conjurer, lat. conjurare.
Sursă
: DEX'98
(67007)
- LauraGellner |
| |
| 2.
|
CONJUR'A vb. 1. v. implora. 2. v. complota. Sursă
: Sinonime
( 178724)
- siveco |
| |
| 3.
|
conjur'a vb., ind. prez. 1 sg. conj'ur, 3 sg. si pl. conj'ură
Sursă
: DOR
(234740)
- siveco |
| |
| 4.
|
A CONJUR'A conj'ur 1. tranz. (persoane) A ruga în mod stăruitor si cu umilinţă; a implora. 2. intranz. A urzi o conjuraţie; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare
Sursă
: NODEX
(329181)
- siveco |
| |
|
|